Atat sapunul lichid cat si cel solid sunt la fel de eficiente impotriva bacteriilor, virusilor, murdariei. In aceste vremuri pandemice mai ales, cred ca este mai important sa ne spalam mainile in mod corect si pentru cel putin 20 de secunde decat ce fel de sapun folosim sau a ce miroase acesta. Alegerea depinde pur si simplu de preferinta personala.
Daca esti genul de persoana careia ii pasa de mediu, sapunul solid este singurul care te va multumi.
Sapunul lichid - Avantaje
- Este foarte comod si facil de utilizat.
- Datorita faptului ca este protejat de ambalaj, nu intra in contact cu apa si nu se dizolva. Un sapun solid daca este uitat in apa, se va topi.
- Incepe sa castige teren in locurile publice.
- Poate fi mai hidratant pentru piele si sa nu usuce. Atentie insa, sapunurilor lichide din comert li se adauga de obicei surfractanti pentru a fi mai cremoase.
- Ajuta la o pastrare a curateniei in jurul chiuvetei. Pe de alta parte, un recipient de sapun lichid care sta permanent pe chiuveta poate la fel de bine sa atraga umezeala si murdarie sub el daca nu este curatat frecvent.
Sapunul lichid - Dezavantaje
- Avem impresia ca nu s-a indepartat de tot de pe piele si folosim mai multa apa ca sa indepartam orice urma de sapun de pe piele.
- Se presupune ca sunt mai scumpe.
- Sapunurile lichide cu dispenser elibereaza o anumita cantitate de sapun si nu ai cum sa o modifici. De obicei aceasta cantitate este mai mare decat avem nevoie si asta duce la risipa.
- Chiar si fara dispenser, folosim o cantitate mai mare de sapun lichid (ca gramaj) la o spalare in comparatie cu un sapun solid.
- Este incomod de transportat in calatorii.
- Pentru fabricarea unui recipient de plastic pentru sapun lichid se foloseste de 20 de ori mai multa energie decat pentru un ambalaj de hartie pentru sapun solid. Astfel, din punct de vedere ecologic, sapunul lichid pierde la acest aspect.
- Mii de recipiente de plastic ajung in marea groapa de gunoi a lumii. Unele branduri de sapunuri lichide incep sa aiba o politica de returnare sau reumplere a propriilor recipiente insa sunt foarte putine deocamdata. Nu te baza pe reciclare. Nu toate plasticele sunt reciclate si chiar daca sunt, tot se va consuma energie si resurse noi ale Pamantului pentru ca din ele sa se produca alt plastic. Reciclarea nu mai este demult o solutie!
Sapunul solid - Avantaje
- Indeparteaza mizeria mai mult decat un sapun lichid si simti ca e pielea mai curata.
- Daca doresti un sapun care sa nu contina parfum, atunci sapunul solid este varianta cea mai buna. In magazinele mari exista foarte rar variante de sapunuri lichide fara parfum.
- Le gasesti in atatea forme, culori, modele si mirosuri incat au un avantaj in plus fata de sapunurile lichide care vin doar intr-un recipient de plastic si nu stii nici macar ce culoare au.
- De obicei este mai ieftin decat un sapun lichid si nu se consuma la fel de repede. Poti gasi sapunuri solide naturale calitative la preturi accesibile.
- Folosesti exact cat ai nevoie si faci atata spuma cat doresti. In plus, risipesti mai putina apa ca sa te clatesti de spuma.
- Este o optiune mai sustenabila si mai prietenoasa cu mediul inconjurator. Materialul cu care vin ambalate este mai usor, mai subtire si poate fi fabricat si din hartie. O cutie de plastic se descompune in 1000 de ani, pe cand un ambalaj de hartie doar in cateva luni.
- Cand un sapun solid s-a terminat, s-a terminat si gata. Nu-ti ramane nimic de dus la gunoi, nimic care sa ajunga apoi in oceane si sol, nimic de reciclat.
- Sustii mestesugarii locali care fabrica sapun homemade reducand astfel cheltuielile de transport pe distante mari.
- In plus, acestia nu le testeaza pe animale asa cum se intampla cu marile firme cosmetice iar daca nu esti de acord cu sacrificarea animalelor, gasesti foarte usor sapunuri fabricate doar din uleiuri vegetale.
- Ocupa mai putin spatiu cand vine vorba de transportat cantitati mari.
- Il poti folosi mai usor dar si mai sigur in calatorii decat un recipient lichid.
Sapunul solid - Dezavantaje
- Are tendinta sa usuce pielea mai mult decat un sapun lichid (si ma refer aici la “sapunurile” din comert). Dar daca facem referire la un sapun solid natural, fabricat “in casa” care contine glicerina naturala, atunci acest efect negativ nu exista.
- Incep sa-si piarda din popularitate in locurile publice si sa ramana fideli locuintelor individuale. Studiile efectuate nu au confimat ca bacteriile si virusii raman pe sapunul solid si sansele sa te imbolnavesti de la un sapun “infectat” sunt extrem de mici. Cu toate acestea, expertii ne sfatuiesc ca in cazul in care locuiesti cu cineva care are o afectiune transmisibila, sa nu folosesti acelasi sapun solid.
- Sapunurile solide fac un pic de mizerie in savoniere, lucru care nu le scade eficienta ci doar aspectul.
- Uneori ne displace sau gasim incomod sa folosim un sapun solid atunci cand din el nu a ramas decat o coaja. In situatia in care preferam sa o aruncam, atunci putem vorbi de o oarecare risipa la sapunurile solide.
- Sunt mai ecologice decat cele lichide, dar daca sunt fabricate din uleiuri vegetale care sunt obtinute din plante sau arbori care distrug ecosistemul, atunci nu mai putem vorbi de un produs prietenos cu mediu sau sustenabil.
Cititi eticheta si consumati responsabil !
Alte articole din categoria
Cirechic gasiti
aici.
Data postarii: 06.02.2021
Sursa foto: Unsplash