Your journal, your way.
Ce este un Bullet Journal?
Conceptul de ,,Bullet Journal’’ a fost descris prima data de Carroll Ryder iar termenul vine de la buletii care desemneaza sarcinile pe care le avem de indeplinit.
Se poate prescurta BuJo dupa cunoscutul obicei japonez si este un stil aparte de a organiza taskurile zilnice.
BuJo este despre cum sa devenim constienti de felul in care ne cheltuim cele mai importante resurse: timpul si energia. Ne ajuta sa ne focusam pe ce e cu adevarat necesar, important, pe ce are sens in viata si sa eliminam ce e lipsit de importanta sau ne trage inapoi. Este o combinatie intre planner, amintiri si constientizare de sine. Un moment in care nu ai semnal, in care ramai doar tu cu tine insuti/insati, cu o agenda si cu un pix in mana. Este si un pic de psihoterapie, daca vrei. Iar cei care sunt talentati mai si deseneaza in el. Sau o combinatie frumoasa intre toate astea. BuJo este despre cum sa le tii pe toate intr-un singur loc.
De ce un jurnal scris si nu o aplicatie pe telefon?
Tehnologia ne tot promite sa ne ofere timp liber, dar nu vi se pare ca suntem din ce in ce mai ocupati si ca avem din ce in ce mai putin timp pentru noi si pentru cei dragi?
Cand iti deschizi jurnalul, efectiv te deconectezi de la internet. Mergi pe modul ,,avion”. Incepi sa iti simti viata, sa fii constient de tine. Parerea mea personala este ca ne e frica sa ramanem singuri cu noi insine. Internetul – acest zgomot confortabil care e permanent pe fundal - ne salveaza de ,,obligatia” de a ramane fata in fata cu noi si cu singuratatea noastra. Si pare sa ne fie bine asa, conectati tot timpul la aparate. Doar ca treptat nu mai stim cine suntem cu adevarat si devenim ce vrea internetul sa devenim, vedem ce ne da internetul sa vedem. Oarecum stabileste el cum sa ne petrecem timpul, si nu noi. Cand, de fapt, timpul nostru ne apartine, si este o resursa limitata. Acest jurnal este despre timp, despre organizare, despre unde se duce timpul tau, despre a-ti da seama care au fost prioritatile tale luna asta sau anul asta, este despre eficienta, este despre timp cu tine insati.
Intr-o lume in care ni se spune ca trebuie sa fim perfecti ca sa fim fericiti si dupa o copilarie in care greseala a fost pedepsita, multi dintre noi evitam sa ramanem cu noi insine. Pentru ca ,,noi insine” inseamna noi cu tot cu esecuri, cu tot cu zile urate, cu toate comportamentele care nu ne plac la noi, si nu doar cu lucrurile frumoase de pus in rama pe perete. Si poate si de aceea fugim in lumea internetului, ca sa nu mai fie nevoie sa ramanem cu noi insine si pentru ca acolo putem posta doar ce da bine in poza. Avem doar o falsa si periculoasa impresie ca detinem controlul, cand de fapt il cedam.
Pentru bullet journal nu ai nevoie de priza, de incarcator, de internet. Doar de un caiet si de un creion. Cat timp si cat de des? 5 minute dimineata sau 5 minute seara. Sau 10 minute la pranz. Important e sa fie zilnic, nu neaparat mult. Consecventa da putere acestui obicei.
Un alt motiv pentru care m-am indragostit de aceasta tehnica: aici pastrezi tot, si chiar daca o sarcina a fost dusa la capat, ea ramane acolo. In momentul in care lista ta de taskuri a fost scrisa pe o bucatica de hartie, odata realizat, hartia ajunge la gunoi si maine apare alta in locul ei. Ceea ce ai realizat nu se mai vede, si ai impresia ca n-ai facut nimic, ca timpul a trecut si lista de taskuri nu se mai termina. Intr-o agenda de tipul BuJo ramane si ce ai facut, vezi si ce ai dus la bun sfarsit. Nu vad doar cat mai am, ci si cat am reusit sa indeplinesc.
A fi ocupat in ziua de astazi nu inseamna intotdeauna si a fi productiv. Iar de cele mai multe ori suntem coplesiti de lucruri care nu ne fac mai fericiti sau autentici. Un bullet journal ne ajuta sa prioritizam, sa reducem taskurile care nu sunt necesare, si chiar sa reducem numarul deciziilor sau alegerilor pe care le avem pentru a ne lasa timp si energie pentru lucrurile care conteaza cu adevarat. Arunca tot ce nu e vital, ce nici nu-ti aduce bucurie dar fa repede trebuie facut si tot amani de luni de zile.
Calitatea timpului nostru e determinata de abilitatea noastra de a trai in prezent. Insa aceasta s-a diminuat de cand avem internet pe telefon. Pentru ca timpul petrecut pe telefon nu il traim cu adevarat, sau il traim dar nu simtim ca l-am trait. Suntem pur si simplu absenti, rupti de realitate. Intram intr-un mediu virtual in care NOI NU TRAIM dar TIMPUL TRECE. Acest aspect imi place tare mult la bullet journal, ca devenim consitenti si prezenti in momentul in care scriem in el.
Cum incepem? Materiale, accesorii si un pic de ecologie
AGENDA
O agenda cu puncte este aerisita, da un aspect mai clar si mai usor al sarcinilor. Eu cred ca e cea mai potrivita, insa poti exersa sau incepe si cu un caiet de matematica sau ce ai prin casa.
Din motive ecologice, eu am ales in primii 3 ani un caiet mecanic cu pagini inserabile. Costurile sunt astfel reduse si risipa minima. La final de an, luam paginile, le puneam deoparte si inseram pagini noi. In acest an am ales o agenda de sine statatoare, ca sa pot face mai usor acest articol dar sa pot si compara, astfel ca in anul urmator sa ma pot decide care e cea mai buna varianta pentru mine.
Imediat ce ai cumparat o agenda si aceasta e noua, deschide din loc in loc paginile de o parte si alta a agendei, cu ambele maini si apasa pe ele, pentru a ,,obisnui,, agenda cu deschiderea ei. Se va deschide mai usor ulterior.
La ce sa fiti atenti:
- sa aiba file cu hartie de calitate, pentru ca scrisul sa nu treaca pe pagina urmatoare sau sa se imprastie cerneala in cazul in care folosesti un stilou. Cred ca ambele instrumente, atat agenda cat si instrumentul de scris ar trebui sa fie de calitate si sa se potriveasca impreuna;
- sa nu fie o agenda cu pagini putine (nu vei avea spatiu pentru un an intreg) dar nici o agenda atat de grea incat abia o poti cara dupa tine. Gaseste varianta care crezi ca ti se potriveste;
- daca agenda nu are paginile numerotate, va trebui sa faci tu asta in locul ei;
INSTRUMENTUL DE SCRIS
Eu folosesc un pix de la Stabilo subtire (negru sau albastru) sau stilou de tipul ,,fountain pen,, pe care il folosesc cu cerneala clasica din calimara. Prima varianta nu este cea mai ecologica, insa a doua clar este. Dezavantajul stiloului in cazul meu este ca am tendinta sa scriu literele foarte mari, desi imi place mai mult stiloul. Cu Pixul Stabilo care are o mina foarte subtire pot scrie mai mic.
Daca mergeti pe varianta cea mai simpla si ecologica – creionul - alegeti si o guma de sters din cauciuc natural. Un dezavantaj al creionului este ca uneori se imprima pe pagina urmatoare, insa poti sterge oricand ai gresit vreun cuvant.
La ce sa fiti atenti:
-foloseste ceva care te avantajeaza si iti face scrisul lizibil. Eu nu pot folosi pix clasic de exemplu pentru ca mi oboseste mana foarte repede astfel ca am nevoie de stilou sau un pix care scrie usor, fara efort;
-achizitioneaza agenda si instrumentul de scris astfel incat sa fie compatibile;
-sunt multe marci de pixuri cu gel sau cu un fel de pasta, unele insa se usuca greu si daca nu ai rabdare se poate imprima pe pagina opusa cand inchizi agenda;
-sa nu treaca culoarea prin pagina si sa se vada urma scrisului pe pagina urmatoare daca hartia este subtire;
-pixurile cu gel pot sa dispara efectiv daca agenda e lasata in soare (eu am patit cu pixul Frixion cand mi-am uitat agenda pe bordul masinii, vara, in miezul zilei). Din cauza caldurii gelul respectiv pur si simplu a disparut.
-unele stilouri intineaza cand scrii pe locul unde a fost mana transpirata.
ACCESORIILE
O rigla e de mare folos. Alegeti una din metal in locul uneia din plastic.
Creioanele colorate. Cautati-le pe cele din lemn sau chiar fara lemn (Hardmouth), fara ambalaj de plastic sau glitter. Alta varianta ecologica ar fi creioanele din lemn care se vand la bucata, achizitionate direct din librarie. Eu nu am umplut casa cu carioci si alte ustensile creative, o data pentru ca-mi doresc un bullet journal cat mai simplu si care sa nu-mi ocupe mult timp cu pictatul pe pagini, si in al doilea rand din cauza aspectului ecologic.
Washi tape. Singurul ,,moft,, pe care mi l-am dorit si la care nu vreau sa renunt este banda adeziva, mai ales ca nu am talent la desen. Washi tape este din hartie, si cu putina atentie, gasesti in magazine washi tape direct in ambalaj de hartie. Se pot folosi pentru a decora paginile, ca semn de carte sau semnaliza anumite colectii.
Un sablon de metal si gata trusa de bullet journal. Uneori mai decupez lucruri care imi plac si le lipesc pe diverse pagini. Odata am lipit inclusiv o bucata de material de bumbac pentru ca avea o imagine frumoasa imprimata.
Imi plac jurnalele decorate, le ador efectiv. Insa nu voi reusi niciodata sa fac asta, si mai ales ca nu agreez toate aceste carioci si accesorii care vin imbracate frumos in plastic ce vor ajunge intr-o zi la gunoi. Am ales o cale de mijloc, draguta si usoara si care da un rezultat frumos. La final de an jurnalul meu arata cumva si ca un scrap book, cu poze si bucatele dverse lipite pe ici pe colo, dar mie imi place asa.
Cu floricele sau fara floricele? Decorativ vs. Minimalist.
Daca prin natura meseriei tale esti desenator sau pictor, atunci hai sa zicem ca merge, pentru ca esti artist prin definitie, dar altfel nu te crampona si nu te chinui sa faci un jurnal cu multe desene. Desenele nu trebuie sa-ti stea in drum. Nu iti da nimeni nota si nu partea artistica ne intereseaza la acest jurnal, ci partea practica, productivitatea, stare de flow cu tine insuti, dialogul cu tine, insemna sa tai sonorul la tot ce e in jurul tau si sa ignori toate gadgeturile care te striga. La artisti si desenatori vei gasi floricele si desene care te-ar putea intimida, dar ei sunt o categorie aparte, ei imbina pasiunea lor cu BUJO. Dar nu e o agenda exclusiv pentru artisti. Sunt oameni care prefera minimalismul, deci si agenda lor va fi minimalista. Daca ar fi un motto al acestui jurnal cu puncte, acesta ar fi “mai putin e mai bine”.
Planificarea poate incepe
Felul in care organizam acel Bullet Journal va indeplini niste nevoi. Vei vedea ca fiecare an va fi diferit, il vei organiza diferit, si poate chiar vei adapta fiecare luna dupa nevoile sau evenimentele speciale din acea luna.
Prima data, pe deschiderea din partea stanga eu imi notez LEGENDA.
Mai jos ti-am pozat legenda mea, si am incercat sa trec cat mai multe simboluri, desi eu nu le folosesc pe toate, dar am vrut ca tu sa te inspiri. Ce e important e sa respecti legenda, si sa le notezi fix asa.
LEGENDA explicata pe larg:
• = bulletul, punctul, care marcheaaz sarcina, taskul, de facut, de rezolvat
X = sarcina indeplinita
> = migrat in alta zi (din aceeasi luna pentru care am CALENDAR ZILNIC deja scris)
< = migrat in viitorul indepartat (la luna pentru care nu am CALENDAR ZILNIC creat inca)
• = bullet taiat = anulat, care nu mai este valabil
* • = asterix in fata unui bullet = important, urgent. Cand avem taskuri mai importante pe care trebuie sa le gasim identificam usor, sau nu le putem rata (sunt programari la medic sau o intalnire la notar) le putem semnala cu o steluta inainte de bullet, astfel incat sa ne iasa si usor in evidenta. Este un task important. Sau cu semnul exclamarii. Personal, vad steluta mai repede decat semnul exclamarii asa ca merg pe stelute. Nu o folosi abuziv, pentru ca nu o vei mai semnala usor.
O = Eveniment, aniversare (nu necesita o rezolvare, vrem doar sa ne amintim de ele)
– = nota, gand, amintire. (Notele include fapte, idei, ganduri, ponturi sau diverse lucruri la care e posibil sa ne intoarcem peste un timp si sa le cautam. Numele unei cofetarii, un film de care ti-a zis cineva, o locatie sau un targ unde vrei sa ajungi.)
/ = sarcina delegata altcuiva
Pe pagina din partea dreapta trec ANUL si CUVANTUL anului. Se crede ca ar infulenta pozitiv sa vezi cuvantul acolo scris, ca sunt sanse mai mari sa se si indeplineasca daca il vezi acolo. Asa ca poti trece ceva despre care ti-ai dori sa fie vorba in acest an. Job, sau Calatorii, sau Meditatie, sau Croaziera...orice iti arde tie tare rau anul asta sa ti se indeplineasca sau la ce vrei sa se concentreze toata fiinta ta.
Nume, telefon, mail, si un mesaj in cazul in care pierzi jurnalul
Pe prima pagina sau sub CUVANTUL ANULUI, sau in locul special pe care il au unele agende pentru date personale. Chiar daca un bullet journal nu ii este nimanui util in afara de tine, te sfatuiesc sa lasi un numar de contact sau un email si un mesaj dragut in care rogi persoana care a gasit agenda sa ti-o returneze.
Fiecare jurnal de genul acesta este unic si tocmai pentru ca sunt personalizate dupa necesitatile si prioritatile fiecaruia, nimanui nu ii foloseste jurnalul altcuiva dar ar fi pacat sa ajunga la gunoi, cand altul plange dupa el. Eu cred ca nu este persoana pe aceasta lume care nu ar vrea sa returneze o astfel de agenda. Asa ca aveti incredere si scrieti un mesaj frumos si un mail de contact.
INDEXUL
Una din cele mai importante si utile colectii. Pentru index poti lasa chiar 2 file intregi, adica 4 pagini. Aici vei nota Cuprinsul agendei pentru a ajunge mai repede la paginile dorite. Aici adaugi cand creezi pagini noi (luni noi sau colectii noi).
Eu in Index imi evidentiez lunile cu culoare sau printr-un chenar.
CONVINGERI IN ANUL 2024
Inainte sa creez pagina cu CALENDARUL LUNAR, adica cu planificarea propriu zisa, eu am ales sa introduc cateva colectii noi anul acesta.
1) o pagina o dedic anului urmator, unde imi notez programari la medic viitoare sau examene indepartate care chiar daca nu se petrec anul acesta, trebuie sa am grija sa nu uit de ele. Sau despre care aflu tarziu in luna decembrie sau octombrie si odata avute pe o pagina aparte, in anul urmator voi stii de unde sa le iau pentru a mi le trece in jurnalul pe care il voi incepe in 2025. In momentul in care imi voi crea Jurnalul pentru anul viitor, aceasta va fi prima pagina pe care am grija sa o trec in agenda de anul viitor.
2) o pagina cu Acte care expira. Foarte utila. In prima parte, sus, imi trec ce expira anul acesta, sub linie, la gramada, ce expira dupa acest an. Voi avea grija ca la inceputul anului viitor sa revizuiesc lista.
3) ceva motivant, asa ca de inceput de an. 24 de lucruri pe care vreau sa le fac in 2024: o tunsoare nou, slabit 7 kg, bicicleta noua, plantat rosii etc.
4) CONVINGERI 2024. Aceste lucruri vor fi niste valori sau convingeri pe care eu le voi imbratisa in noul an sau care consider ca vor trebui intarite pentru copiii mei si pe care vreau sa le repet de-a lungul acestui an. Anul trecut de exemplu copiii meu obisnuiau sa spuna ,,M-ai suparat si de aceea trantesc cu lucrurile pe jos sau de aia tip pentru ca cineva m-a enervat,,. Si a fost un pic de munca sa ii conving si sa le explic ca noi decidem cum ne comportam si nu ceilalti sunt stapani pe comportamentul nostru. Asa ca am facut din asta o VALOARE pe care am tot repetat-o in diverse situatii pentru a-i ajuta sa contina si ei aceasta valoare in viata lor. Sa nu mai zic ca si eu aveam nevoie sa o mai citesc din cand in cand....
5) Lucruri frumoase fara sa fie planificate. Ne concentram mereu pe ce avem de facut si incercam sa reusim sa bifam lista aia, dar uitam ca atunci cand oamenii isi fac planuri, Dumnezeu rade. Asa ca nu te crampona sa nu poti trece linistit in urmatorul an daca n-ai bifat tot din anul asta. Cu siguranta nu vei putea sa bifezi tot! In afara de asta, vor mai fi si lucruri frumoase care vor veni, surprize organizate de oameni dragi din viata ta de care habar n-aveai (ca si ei au agenda lor cu lucruri frumoase de facut in acest an) asa ca fa-ti o colectie cu lucruri despre care nici n-aveai idee sau nu sperai ca se vor putea intampla si fii recunoscator pentru ele. Cauta-le si aminteste-ti-le cand ai o zi grea, cand ceva nu ti-a reusit exact cum ai vrut.
FUTURE LOG – VIITORUL
Aceste pagini vor fi dedicate unei planificari anuale, intregului an pe care il poti vedea dintr-o privire. Este impartit pe luni si poti acorda o pagina sau o jumatate de pagina unei luni sau chiar mai putin. Aici treci ce stii deja din decembrie care s-a terminat ce ai deja stabilit, planificat pentru anul urmator. Zile importante, programari, cand incepe scoala, cand se termina, cand ai concediu, cand trebuie sa mergi cu pisica la veterinar, cand ai un examen, cand ai nu stiu ce eveniment sau concert. Lucruri fixe care sunt batute in cuie si de care stii de pe acum. Aici iti vezi in 4 pagini, sau 6, tot anul in curs. Cum afli ca ai ceva de facut peste o luna sau 2 sau 9 aici vii si treci. In Future Log, sau Viitor.
Eu am ales sa diferentiez cu cate o culoare fiecare luna, obicei pe care il voi pastra mai departe in crearea CALENDARULUI ZILNIC sau al COLECTIILOR, acolo unde imi impart chestiile pe luni.
Imi desenez si un calendar ca sa am o mai buna viziune asupra zilelor saptamanii.
Poti trece daca vrei si numarul saptamanii din an. Fie in ordine crescatoare, fie descrescatoare, cum iti este util.
Desi in cartea lui, Caroll Ryder are 2 colectii diferite pentru Future Log si Monthly Log, eu ma rezum la una singura, unde imi las loc suficient sa trec tot ce am de facut in luna respectiva, dupa care ma duc direct in CALENDARUL ZILNIC. Voi puteti sa va setati cum doriti si la final de an sa reviziuti si sa vedeti daca ati avea nevoie de colectii in plus.
In momentul in care vom incepe sa scriem CALENDARUL ZILNIC al unei luni, sa zicem Ianuarie, exact aici ne uitam prima data si migram tot ce e aici, in FUTURE LOG (VIITOR) catre CALENDARUL ZILNIC despre care voi vorbi imediat dupa.
DAILY LOG. CALENDARUL ZILNIC
Exista mai multe modalitati de a tabela calendarul zilnic. Eu am ales aceasta varianta (poza mai sus) unde vad intreaga saptamana pe o deschidere de agenda. Locul ramas liber (al 8-lea spatiu) il completez cu sarcini de ,,to do,, care nu au o zi anume, sau imi trec anumite rutine pe care vreau sa le imbratisez in acea saptamana.
Pentru perioada concediului, eu folosesc o deschidere de pagina pentru intreaga luna. In acele zile nu am multe taskuri, si de obicei imi trec eventual ce vizitez, sau cum va fi vremea, sau la ce ora am plecat spre destinatie etc. o alta idee curajoasa este sa cauti pe internet diverse idei despre organizarea jurnalului zilnic si sa le incerci pe toate, o luna un model, alta luna alt model. Va fi amuzant si la final iti vei da seama care varianta este cea mai potrivita pentru tine.
Eu imi colorez partea de sus cu o culoare speciala pentru fiecare luna, lucru care ma ajuta sa si rasfoiesc mai usor de-a lungul anului agenda.
In momentul in care incepe luna respectiva, sau in ultimele zile din luna anterioara, iti configurezi , iti tabelezi sau cum vrei sa ii zici luna care te intereseaza, cea care urmeaza sa fie. Treci ziua, data si sarcinile pe care le ai de realizat. In primul rand, migrezi sau transcrii tot ce ai in calendarul FUTURE LOG (VIITORUL), si ulterior ce sarcini noi sau evenimente apar pe parcursul lunii respective. Daca esti deja in luna februarie, sa zicem si la jumatea lunii afli ca ai ceva de facut tot in aceasta luna, treci direct in JURNALUL ZILNIC, nu te mai duci la FUTURE LOG pentru ca luna este deja in curs. Daca esti in februarie si afli ceva ce se va intampla in martie sau august, treci in FUTURE LOG, pentru ca nu a fost inca configurat CALENDARUL ZILNIC pentru luna aceea. Uneori nu reusim sa realizam ceva intr-o zi sau se amana o programare. Scriem peste bullet acest semn > si il migram in alta zi. Daca se amana in alta luna viitoare, il marcam astfel cu semnul < si ma duc inapoi la FUTURE LOG si il trec in alta luna (luna care nu a fost inca creionata ca si CALENDAR ZILNIC). Explic acest lucru mai jos la MIGRARE.
Cateva sfaturi:
- Mie personal scrisul cu majuscule nu mi se pare usor de citit, astfel ca il folosesc rar, de exemplu in acest mod imi trec aniversarile celor dragi.
- Iti poti face propriile scurtaturi, daca acel cuvant apare des in jurnalul tau. De exemplu, litera Y poate desemna cursul de yoga, sau un G poate sa insemne ziua de gatit. Nu multe si doar acelea pe care le scrii des si nu aceeasi litera pentru a nu crea confuzie.
- Pastreaza jurnalul simplu, si trece doar ce e relevant.
Ce este MIGRAREA?
In tutorialele de pe internet despre bullet-journal vei intalni foarte des acest cuvant. Cea mai importanta migrare este la finalul unei luni cand vei face urmatoarele lucruri:
1 – vei schita luna urmatoare ca si CALENDAR ZILNIC unde vei migra (trece, nota) sarcinile lunii respective din CALENDARUL LUNAR. Le muti efectiv de unde le-ai scris pe LUNA in calendarul unde le treci PE ZILE.
2 – vei arunca un ochi pe luna care s-a incheiat si vei migra toate sarcinile pe care nu le-ai indeplinit (si care mai sunt relevante, bineinteles, pentru viitor) fie in CALENDARUL ZILNIC (al lunii urmatoare >) fie in CALENDARUL LUNAR (daca aceste sarcini vrei sa le amani peste cateva luni<).
Daca e primul an de Bujo pentru tine, abia cand vei schita CALENDARUL ZILNIC al lunii a doua (indiferent in ce luna ai inceput BUJO, nu e interzis sa incepem un Bujo in august) iti vei da seama ce a atata mare caz cu migrarea asta si abia atunci va fi momentul de AHA pentru tine cand vei intelege cu adevarat de ce e atat de eficient acest mod de a-ti nota sarcinile. Caroll Rydel ne sfatuieste sa avem minim 3 luni rabdare pentru a tine un bullet journal, si sa nu renuntam din prima saptamana.
RUTINELE
Portiunea aceasta este destinata lucrurilor pe care vreau sa le imbratisez, sa le urmaresc constient pana cand devin rutine. In tutorialele de pe internet le gasim sub denumirea de “Habbit tracker”. Spune-le cum vrei tu. Iti recomand sa ai doar 2 maxim astfel de rutine la care sa lucrezi odata… Asteapta sa devina una din ele macar obicei, sa-ti intre in reflex astfel incat sa nu mai fie nevoie sa o notezi si abia apoi sa o introduci pe urmatoarea.
Sfatul meu este sa faci o lista lunga, sa te uiti atent la ea si sa alegi una singura pentru primele 6 luni si inca una pentru urmatoarele 6, cu atat mai mult daca fix aceleasi rezolutii le-ai avut si pentru anul care a trecut si tot n-ai reusit.
Exemple de RUTINE:
-un tratament, pastile, care sunt pe o perioada scurta;
-rutine pe care vreau sa le imbratisez (yoga, jogging, mers cu bicicleta, timp special cu copilul);
-rutine de care vreau sa scap (fara tigari, fara telefon, fara cheltuieli, fara social media, fara zahar).
-cheltuieli, daca vrei sa tii o evidenta mai atenta;
-ore de somn, daca obisnuiesti sa cam tragi chiulul de la somn;
-pagini citite, daca vrei musai sa gasesti timp pentru citit;
-nr de kilograme la inceputul saptamanii, in cazul in care ai inceput o dieta;
-fara mancare dupa ora 7 seara;
-gatit acasa;
-timp in natura.
Rutinele acestea nu trebuie si chiar nu pot fi tot anul la fel, de aceea se scriu fix in saptamana respectiva, in functie de cum este atunci viata ta si care e aspectul pe care vrei sa il imbrasisezi sau sa il introduci nou in viata ta.
Atunci cand o sarcina devine din ce in ce mai mare sau mai complicata si-mi este greu sa o urmaresc pe un calendar zilnic, (de exemplu renovarea bucatariei sau o cura de slabit cu urmarirea meselor si a caloriilor sau organizarea unei vacante cap-coada) atunci poti decide sa ii acorzi o colectie intreaga separata. Acolo poti vedea mai usor progresul, cheltuielile, durata, organizarea. Despre COLECTII mai jos.
COLECTIILE
Colectiile sunt chestii prea mari ca sa le poti nota in calendarul zilnic si suficient de importante incat sa merite o pagina sau mai multe. Colectiile se incep atunci cand e momentul lor. Scopul lor este sa te motiveze, sa faci un plan pentru un anumit proiect.
Mai jos cateva exemple de colectii din care te poti inspira.
- lista de carti citite in acest an;
- economii;
- aniversari importante;
- adrese fizice importante;
- bucket list cu copiii;
- recycle bin - tot ce vreau sa arunc, alea de care vreau sa ma debarasez, lucrurile otravite care vreau sa le indepartez;
- bloguri despre mancare si fotografii;
- filme;
- renovare casa sau declutter;
- idei de cadouri;
- cursuri daca sunt zilnice si dureaza cateva luni, daca ai teme de facut;
- jurnal alimentar;
- ce vreau sa invat in acest an (cum sa repar ceva, un nou hobby, sa plantez legume, sa invat sa cos)
Aceste colectii personalizate ar trebui sa constituie niste capitole aparte care ne motiveaza, care ne focuseaza pe un anume proiect din viata noastra sau din anul acela, o provocare noua. Ele sunt create in ce luna apar, de obicei asezate intre doua luni, si sa nu uitati sa le treceti si in INDEX ca sa le gasiti usor.
LA FINAL DE AN SI LA INCEPUT DE JURNAL NOU
Rasfoieste agenda, vezi ce ai realizat in acest an care a trecut si mai ales pe ce s-a dus mai degraba timpul si energia ta. La ce ai acordat atentie, ce a fost pentru tine o prioritate si cat de focusat ai fost pe lucrurile pe care ti le dorisei la inceputul anului. Invata lectia, dar fii bland cu tine. Arunca un ochi si pe ce ai realizat si pe sarcinile pe care le-ai bifat cu succes, nu doar pe ce ti-a ramas neindeplinit.
Migreaza in noul an (in noua agenda) doar ce e relevant si important si ce te face fericit. Nimic altceva! Doar ce e vital. Fara de care nu poti trai. Adica taie, taie, taie, pana cand se face click si cand se face click iti dai seama ca nu mai poti taia.
There is nothing quite so useless as doing with great efficiency
something that should not be done at all.
- PETER DRUCKER
Mai multe GHIDURI scrise de mine gasesti
aici.
Data postarii: 19 mai 2024